joi, 20 martie 2008

ADMINISTRATIE PUBLICA

Primarii din zonele miniere au cerut Guvernului, cu ocazia Adunarii Generale a Asociatiei Oraselor din Romania (AOR), transferul cu titlul gratuit catre administratiile locale a tuturor activelor imobile ale minelor.

Primarul orasului Brosteni, Chirila Stelian, a declarat ca in localitate s-a inchis activitatea miniera, iar cei mai multi salariati au devenit asistati social, autoritatea locala fiind raspunzatoare de traiul zilnic al acestora. "In orasul Brosteni, exista un numar de apartamente care apartin inca Ministerului Industriei, respectiv activitatii de minerit, si care nu au un statut juridic clar in sensul ca nu se pot vinde. Am discutat pentru a se face interventiile la ministerele de resort pentru a fi trecute gratuit aceste cladiri la noi, dar degeaba", a spus edilul. El a explicat ca, in 2003, printr-un protocol, primaria a preluat in administrare toate aceste active fara a fi proprietar. "Am avut parte de o infrastructura de apa si canal la pamant, strazi de pamant, retele de utilitate publica si consider ca ar fi drept sa ne treaca activele in proprietate ca sa putem vinde aceste spatii pentru a avea niste venituri", a adaugat edilul, afirmand ca nici fondurile structurale nu pot fi accesate chiar daca sunt pregatite proiecte. La randul sau, primarul din Balan, Meres Mihai, a criticat Guvernul pentru ca nu cauta solutii pentru rezolvarea problemelor sociale pe care le ridica zonele miniere din tara. "Este o chestiune generala care persista la nivelul tuturor zonelor. Cauza a fost inchiderea minelor si efectul este unul necontrolat, iar cei din Guvern sunt incapabili sa gaseasca o solutie. Sunt 3.000 de oameni care au fost dati afara. Prin preluarea acestor active ar exista o plus valoare economica. Noi stim ce nevoi sociale avem mai bine decat cei de la Bucuresti", a spus Meres. La Adunarea Generala a Asociatiei Oraselor din Romania, la care au participat primarii a 130 de orase, au fost sesizate diverse aspecte legate de problemele locale sau birocratia de la nivelul administratiei centrale. Edilii s-au pronuntat ca descentralizarea in administratia publica locala este un proces care se deruleaza cu greutate in Romania.

Acest articol a fost preluat din Portalul National de Administratie publica

 
Design by Free WordPress Themes