joi, 5 ianuarie 2012

Certificate verzi de milioane de euro din microhidrocentrale, miza unui contract ilegal

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)


Asocierea dintre conducerea Primăriei Broşteni şi o firmă care dorea să construiască două microhidrocentrale pe albia pârâului Neagra ridică mari semne de întrebare. Miza ar fi câteva milioane de euro, bani care ar urma să fie încasaţi de SC Energy BV SRL Broşteni, prin certificate verzi rezultate din exploatarea pârâului Neagra. Afacerea care începuse extrem de promiţător s-a oprit, cel puţin deocamdată, după ce Prefectura a atacat în instanţă o hotărâre a Consiliului Local Broşteni care nu a fost aprobată niciodată de aleşii locali.
Totul a pornit în luna aprilie a anului 2010, când în şedinţa de Consiliu Local s-a pus în discuţie un proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de asociere în participaţiune între administraţia locală şi firma Energy BV. Scopul asocierii era efectuarea unor investiţii pentru realizarea de microhidrocentrale pe pârâul Neagra.
Gheorghe Balan, unul dintre consilierii locali din Broşteni, spune că la data respectivă nu s-a discutat nimic concret despre intenţiile firmei SC Energy BV şi despre un viitor contract cu primăria, ci doar „un model de contract, ceva la modul general”.
Totuşi, în baza acestei discuţii, primarul Stelian Chirilă a considerat că există acordul consilierilor locali pentru asocierea cu SC Energy BV Broşteni, eliberând ulterior şi certificatul de urbanism, respectiv autorizaţia de construcţie, acte necesare pentru demararea lucrărilor.
Ca urmare, buldozerele firmei care şi-a propus să ridice cele două microhidrocentrale pe albia pârâului Neagra au trecut la acţiune. Pe o porţiune de circa 200 de metri, utilajele firmei Energy BV au muşcat adânc din natură, pregătind terenul pentru ceea ce avea să urmeze.

Prefectura spune că asocierea este ilegală

Totul a fost sistat după câteva săptămâni, când Prefectura Suceava a fost sesizată cu privire la neregulile de la Broşteni, iar prefectul Sorin Arcadie Popescu a acţionat în instanţă hotărârea de asociere dintre primăria din localitate şi SC Energy BV SRL.
„Hotărârea Consiliului Local al oraşului Broşteni nr. 15 din 21.04.2010, privind încheierea unui contract de asociere în participaţiune în vederea efectuării unor investiţii pentru realizarea de microhidrocentrale (MHC) pe pârâul Neagra, este ilegală, în condiţiile în care nu a fost supusă aprobării consiliului local”, se arată în acţiunea formulată de Prefectura Suceava către secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală a Tribunalului Suceava.
În fapt, prin această asociere, Primăria Broşteni trebuia să acorde firmei SC Energy BV terenul aferent construcţiei. Era o măsură obligatorie pentru a putea fi emisă autorizaţia de construcţie. Prefectura Suceava a ajuns la concluzia că în lipsa unui acord între cele două părţi, „autorizaţia de construire nr. 5 din 24 februarie 2011 a fost emisă în mod ilegal de primarul oraşului Broşteni”.



Primar Broşteni: „Contractul a fost aprobat de consilieri, dar procesul verbal al şedinţei este ambiguu”

Chiar dacă reprezentanţii Prefecturii Suceava au considerat că hotărârea din aprilie 2010 a Consiliului Local Broşteni este ilegală, primarul Stelian Chirilă este de altă părere. „Respectiva hotărâre a fost discutată şi aprobată de consilieri şi chiar cu aplauze. Din păcate, procesul verbal al şedinţei este ambiguu, iar ulterior consilierii locali s-au răzgândit şi au spus că nu mai sunt de acord cu asocierea cu Energy BV”, a spus primarul Chirilă.
Edilul din Broşteni spune că în baza acestei hotărâri de Consiliu Local a organizat licitaţiile pentru atribuirea terenurilor aferente construcţiei microhidrocentralelor pe pârâul Neagra. În afara celor de la Energy BV, la licitaţie au mai participat şi reprezentanţii firmei bistriţene Tabita Tour. Cele două firme urmau să construiască la Broşteni şase microhidrocentrale cu o capacitate totală de circa 3 MWh.
În opinia lui Stelian Chirilă, administraţia locală avea doar de câştigat din aceste contracte. „În zona respectivă terenul se vinde cu un leu metrul pătrat, iar noi obţineam 100 de euro/mp. Pentru cei 49 de ani, perioadă în care se derula contractul, primăria urma să încaseze în jur de 1,6 milioane de euro, la care se mai adaugă aproximativ 120.000 de euro din autorizaţiile de construcţie. Cam asta pierde comunitatea locală din Broşteni”, a fost explicaţia primarului Stelian Chirilă.
Nu aceeaşi opinie o are şi consilierul Gheorghe Balan. Acesta a menţionat că potrivit prevederilor contractuale, comunitatea locală oferea trei hectare de teren şi câştiga 1% din beneficii, iar firma privată încasa diferenţa de 99%, plus banii oferiţi prin certificatele verzi.



Ce se întâmplă în continuare?

Chiar dacă lucrările au fost sistate deocamdată, iar utilajele firmei Energy BV Broşteni au fost duse pe proprietatea privată a unui localnic, primarul Stelian Chirilă crede că situaţia se va rezolva, iar microhidrocentralele vor fi construite. „Dacă vom pierde procesul la Tribunal am să vin cu o nouă propunere de hotărâre de Consiliu Local pentru asocierea cu firma Energy BV. Să văd cu ce obraz se vor prezenta consilierii în faţa acelui investitor, căruia i-au promis sprijin în 2010, iar acum refuză să-l mai ajute. Oricum, mie mi s-a făcut lehamite de tot ce s-a întâmplat. Eu nu sunt primar pe vecie, dar comunitatea locală avea beneficii pentru cel puţin 49 de ani”, a completat primarul din Broşteni.



SC Energy BV, cu sediul în clădirea primarului

Un alt semn de întrebare care a ridicat suspiciuni în ceea ce priveşte bunele intenţii ale colaborării dintre SC Energy BV şi Primăria Broşteni, în special prin primarul Stelian Chirilă, este legat de sediul unde îşi desfăşoară activitatea investitorul privat. Este vorba de o clădire care aparţine firmei Damco, la care acţionar era chiar edilul din Broşteni. Este posibil să fie doar o simplă coincidenţă, dar cârcotaşii spun că ar fi mult mai mult de atât.

Articol preluat din MONITORUL DE SUCEAVA

 
Design by Free WordPress Themes