luni, 24 septembrie 2012

O şcoală pentru patru elevi. Motivul pentru care nu a fost închisă

O şcoală pentru doar patru elevi! Se întâmplă într-un sat din judeţul Suceava, unde părinţii şi învăţătoarea au solicitat Inspectoratului Şcolar să nu închidă unitatea de învăţământ, pentru că elevii sunt prea mici să facă naveta la oraş. Cea mai apropiată şcoală se află la 20 de kilometri distanţă, iar drumul până acolo este impracticabil din cauza craterelor din asfalt
La Şcoala cu clasele I-IV din satul sucevean Dîrmoxa învaţă o elevă de clasa I, una de clasa a III-a şi încă două de clasa a IV-a. Din cauza numărului redus de şcolari, Inspectoratul a vrut să închidă şcoala încă de anul trecut.

"Noi am fost anunţaţi de anul trecut că şcoala este propusă pentru desfinţare. Mai sunt unele mici probleme cu temelia, cu pereţii. Dar am făcut nişte demersuri împreună cu părinţii şi cu Consiliul Local de la Primăria Broşteni să ne mai aprobe cât se mai poate să reuşim să ne ţinem copiii aproape de noi", a spus învăţătoarea Ionela Păcurar.

"Este imposibil ca un copil de 6, 7 până în 10 ani să facă naveta la Broşteni. Ar trebui să se trezească la ora 5 să ajungă la ora 8 la şcoală în Broşteni", a spus Molodeschi Mihai, viceprimarul din Broşteni.

Cele patru eleve spun că şi-ar dori să aibă mai mulţi colegi de clasă. Anul viitor, însă, şcoala ar putea fi închisă, pentru că cele două eleve de clasa a IV-a nu vor mai învăţa aici.


SURSA ARTICOL

 
Design by Free WordPress Themes