duminică, 17 august 2008

ION CREANGA - POVESTI SI POVESTIRI - MOS NICHIFOR COTCARIUL



Mos Nichifor nu-i o inchipuire din povesti, ci e un o0m ca toti
oamenii; el a fost odata, cand a fost, traitor din mahalaua Tutuenii
din Targul Neamtului, dinspre satul Vanatorii-Neamtului. Cam pe vre-
mea aceea traia mos Nichifor in Tutueni, pe cand bunicul bunicului
meu fusese cimpoias la cumatria lui mos Dediu din Vanatori, fiind
cumatru mare Ciubar-voda, caruia mos Dediu i-a daruit patruzeci si
noua de mioare, oachese numai de cate un ochi; iara popa, unchiul
unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Manastirea Neamtului,
care facuse un clopot mare la acea manastire, cu cheltuiala lui, si
avea dragoste sa-l traga singur la sarbatori mari; pentru aceea ii si
ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme traia si mos Nichifor din
Tutueni.
Mos Nichifor era harabagiu. Caruta lui, desi era ferecata cu teie,
cu curmeie, insa era o caruta buna, incapatoare si indemanatica. Un
poclit de rogojini oprea si soarele si ploaia de a razbate in caruta lui
mos Nichifor. De inima carutei atarnau pacornita cu felestiocul si pos-
teuca, care se izbeau una de alta, cand mergea caruta, si faceau: tron-
ca, tranca! tronca, tranca! Iara in belciugul de la carambul dedesubt,
din stanga, era aninata o bardita, pentru felurite intamplari. Doua
iepe, albe ca zapada si iuti ca focul, se sprijineau mai totdeauna de
oistea carutei; mai totdeauna, dar nu totdeauna, caci mos Nichifor
era si geambas de cai, si cand ii venea la socoteala, facea schimb, ori
vindea cate-o iapa chiar in mijlocul drumului, si atunci ramanea oistea
goala pe de-o parte. Ii placea mosneagului sa aiba tot iepe tinere si
curatele; asta era slabiciunea lui. Ma veti intreba, poate: De ce iepe,
si totdeauna albe? Va voi spune si aceasta: iepe, pentru ca mos Nichi-
for tinea sa aiba prasila; albe, pentru ca albeata iepelor, zicea el, ii
slujea de fanar noaptea la drum.
Mos Nichifor nu era dintre aceia care sa nu stie ca nu-i bine sa te
pui viziteu la cai albi si sluga la femei ; el stia si aceasta, dar iepele
erau ale lui, si, cand le grijea, grijite erau, iar cand nu, n-avea cine
sa-i banuiasca.
Mos Nichifor fugea de carausie, de-si scotea ochii; el se ferea de
ridicaturi, pentru ca se temea de surpatura.
Harabagia, zicea el, e mai buna, ca ai a face tot cu marfa vie, care
la deal se da pe jos, la vale, pe jos, iar la popas, in caruta. Mos Nichifor
avea o biciusca de cele de canepa, impletita de mana lui si cu sfichiul
de matase, cu care pocnea de-ti lua auzul. Si cu incarcat si cu descarcat,
la deal mos Nichifor se da pe jos si tragea de-a valma cu iepele. La vale
iar se da jos, ca sa nu se speteasca iepele. Chiriasii, vrand-nevrand,
trebuiau sa se dea si ei, caci le era lehamete de morocaneala lui mos
Nichifor, care indata troncanea cate una cam de aceste:
Ia mai dati-va si pe jos, caci calul nu-i ca dobitocul, sa poata vor-
bi...
Daca stiai sa potrivesti din gat pe mos Nichifor, apoi era cat se
poate de sagalnic. De intalnea vrun om calare, pe drum, intreba: De-
parte ai lasat pe voda, voinice? Si apoi indata da bici iepelor, zicand:
Alba-nainte, alba la roate,
Oistea goala pe de-o parte.
Hii! opt-un cal, ca nu-s departe Galatii, hii!!!
De intalnea pe drum neveste si fete mari, canta cantece sagalnice,
de-alde-aceste:
Cand cu baba m-am luat
Opt ibovnice-au oftat:
Trei neveste cu barbat
Si cinci fete dintr-un sat s.a.
Ei, ei! Apoi zi ca nu-ti venea sa pornesti la drum, mai ales in luna
lui mai, cu asemenea om vrednic si de-a pururea vesel! Cateodata
numai, cand prin dreptul crasmei te faceai niznai si nu stiai sa
potrivesti din gat pe mos Nichifor, nu-l prea vedeai in cheji buni, dar
si atunci tot repede mana de la o crasma pana la alta.
Mai ales intr-un rand ii placea lui mos Nichifor doua iepusoare,
care mergeau de minune la drum. Dar la crasma, mort-copt, trebuiau
sa stea, caci le cumparase de la un popa, nefiind pe vremea aceea
pojarnicii, de unde sa cumpere altele, care sa tina fuga tot intruna!
Spunea tata ca i-au spus si lui batranii, care auzisera din gura lui
mos Nichifor, ca pe vremea aceea era bine sa fii harabagiu in Targul-
Neamtului, ca te-apucau pe-a-mainile. Cum ieseai din Varatic, intrai
in Agapia, si cum ieseai din Agapia, intrai in Varatic: apoi in Razboieni,
apoi pe la mitoace, si aveai musterii, de nu erai bucuros; ba sa-i duci
la Piatra, ba la .olticeni, ba pe la iarmaroace, ba la Manastirea
Neamtului, ba la Secu, ba la Rasca, ba in toate partile, pe la hramuri.
Tot tata mai spunea ca ar fi auzit de la bunicul bunicului meu ca
protopopul de la Neamt, de pe vremea aceea, ar fi zis unor calugarite,
care pribegeau in saptamana mare prin targ:
Maicelor!
Blagosloveste, cinstite parinte!
De ce nu va astamparati in manastire si sa va cautati de suflet,
macar in saptamana patimilor?
Apoi da, cinstite parinte, cica ar fi raspuns ele cu smerenie,
lana asta ne mananca, pacatele noastre... Dar n-am mai veni noi, caci,
cum stii sfintia-ta, mai mult cu siacul ne hranim, si apoi, de nu curge,
macar picura, si cine misca tot pisca.
Protopopul atunci, sarmanul, cic-ar fi oftat din greu, inghitind
noduri..., si ar fi dat vina tot pe mos Nichifor, zicand:
De-ar crapa odata sa crape si harabagiul care v-a adus! C-atunci
stiu ca n-ar avea cine sa va mai carabaneasca asa de des pe la targ.
Si cica auzind mos Nichifor de aceasta, tare s-ar fi mahnit in suf-
letul sau si s-ar fi jurat cu juramant ca sa nu mai aiba a face cu parte
duhovniceasca cat a trai el; caci, din pacate, era si evlavios mos Nichi-
for si tare se mai temea sa nu cada sub blestemul preotesc! De-aceea,
cu fuga a alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac din sfanta
Agura, care-si canea parul si barba cu cirese negre, si in Vinerea Seaca,
prea cuviosul cocea oul la lumanare, ca sa mai usureze din cele pacate.
Si apoi s-a hotarat el ca de-acum inainte sa aiba a face mai mult cu
parte negustoreasca.
Numai negustorul, zicea mos Nichifor, traieste din seul sau si
pe seama lui. Cand intrebai: Pentru ce? mos Nichifor raspundea,
tot glumet: Pentru ca n-are Dumnezeu stapan .
De glumet, glumet era mos Nichifor, nu-i vorba, dar de multe ce
daduse peste dansul, se facuse cam hursuz.
Babatia lui, de la o vreme incoace, nu stiu ce avea, ca incepuse a
scartai: ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba i-e facut de najit, ba
ca i-e facut pe ursita, ba ca i-e facut de plansori si tot umbla din baba
in baba cu descantece si cu oblojeli, incat lui mos Nichifor acestea
nu-i prea veneau la socoteala, si de-aceea nu-i erau acum mai nicio-
data boii acasa. Ba chiar se facuse buclucas, hartagos si de tot hap-
san, cand sta cate doua-trei zile pe langa casa, incat biata babusca lui
era bucuroasa uneori si rasbucuroasa in sufletul ei sa-l vada cum l-a
vedea urnit de-acasa.
Se vede lucru ca si mos Nichifor era facut pe drumuri, caci cum
iesea afara la drum parca era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul,
de suguit cu toti drumetii pe cati ii intalnea si de povestit despre toate
locurile insemnate pe unde trecea.
Intr-o dimineata, miercuri inainte de Duminica Mare, mos Nichi-
for deciocalase caruta si-o ungea; cand numai iaca se trezeste la spa-
tele lui cu jupan Strul din Targul-Neamtului, negustor de bacan, iru-
ri, ghileala, sulimeneala, boia de par, chiclazuri, piatra-vanata, piatra
sulimanului sau piatra buna pentru facut alifie de obraz, salcie, fu-
muri si alte otravuri.
Pe vremea aceea nu era spiterie in Targul-Neamtului, si jupanul
Strul aducea, pentru hatarul calugarilor si al calugaritelor, tot ce le
trebuia. Mai facea el, nu-i vorba, si alte negustorii... In sfarsit, nu stiu
cum sa va spun, era mai mult decat duhovnicul, ca fara de dansul nu
puteau manastirile.
Muni dimineata, mos Nichifor!
Buna sa-ti fie inima... jupane Strul. Da cu ce treaba ai venit pe
la noi?
Ia, nora-mea vrea sa mearga la Piatra. Cit sa-ti dau ca sa mi-o
duci?
D -apoi a fi avand chilota multa, cum e treaba d-voastra, ju-
pane, zise mos Nichifor, scarpinandu-se in cap; numai nu-i vorba, ca
poate sa aiba, caci si caruta mea e larga; poate sa incapa intr-insa cat
de mult. Apoi, fara sa ne zbatem, jupane Strul, mi-i da sasesprezece
lei, un irmilic de aur, si ti-oi duce-o, stii colè, ca pe palma; ca, dupa
cum vezi, caruta acum am adus-o de la incaltat si i-am mai tras si o
unsoare de cele a dracului, de are sa mearga cum e sucala.
Ai sa lasi cu noua lei, mos Nichifor, si te-a mai cinsti si fecioru-
meu la Piatra.
Apoi dar, da! cu bine sa dea Dumnezeu, jupane Strul! Ma bu-
cur si eu ca-i tocmai in dricul iarmarocului si poate mi-a pica ceva si
cand voi veni inapoi. Numai as vrea sa stiu, cand avem sa pornim?
Si acuma, mos Nichifor, daca esti gata.
Gata, jupane Strul, numai s-adap iepusoarele aceste. Du-te si
d-ta de-ti pune nora la cale, ca acus te-ajung si eu din urma.
Si cum era mos Nichifor stradalnic si iute la trebile lui, repede
zvarle niste cosolina in caruta, asterne deasupra o pereche de poclazi,
inhama iepusoarele, isi ia cojocul intre umere si biciul in mana si tiva,
baiate! N-apucase jupanul Strul a ajunge bine acasa, si mos Nichifor
si trasese caruta dinaintea usii.
Malca asa era numele nurorii lui jupan Strul a iesit afara sa-si
vada harabagiul. S-apoi, povestea cantecului; las ca era de la Piatra
de locul ei, dar era si imbujorata Malca... din pricina plansului, ca se
desparteste de socri, pentru ca intaiasi data venise ea la Neamt, de
cale primara la socri, cum se zice la noi. Caci nu erau mai mult decat
doua saptamani de cand se maritase ea dupa Itic, feciorul lui jupan
Strul, sau mai bine ar fi sa zic, in voia cea buna, ca se maritase Itic
dupa Malca; caci el lasase casa parinteasca, dupa cum li-i obiceiul, si
la doua saptamani Itic au adus pe Malca la Neamt, a incredintat-o in
mana parintilor lui si s-a intors repede la Piatra, sa se gandeasca pe
negustorie.
Da te-ai tinut de cuvant, mos Nichifor!
Apoi da, jupane Strul, vorba-i vorba: eu nu ma ciosmolesc ata-
ta, ca la drum e bine sa pornesti cat de dimineata, iar seara sa
poposesti devreme!
Oare-i ajunge pana deseara la Piatra, mos Nichifor?
A... ra! da ce stai de vorbesti, jupane Strul? Eu gandesc, de mi-a
ajuta Dumnezeu, pe dupa amiaza sa-ti pun nora in Piatra.
D-ta, mos Nichifor, esti om purtat, stii mai bine decat mine,
dar tot te rog sa mai cu bagare de seama, ca sa nu-mi pravali nora!
Daca doar nu-s harabagiu de ieri de-alaltaieri, jupane Strul!
Am mai umblat eu cu cucoane, cu maice boieroaice si cu alte fete
cinstite, si, slava Domnului! nu s-au plans de mine... Ia, numai cu
maica Evlampia, desagarita din Varatic, am avut eu odata oleaca de
clenci: ca, oriunde mergea, avea obicei sa-si lege vaca dinapoia carutei,
pentru schiverniseala, ca sa aiba laptisor la drum; si cu asta-mi adu-
cea mare suparare, pentru ca vaca, ca vaca, imi irosea ogrinjii din
caruta, ba cateodata rupea leuca, ba la deal se smuncea, de era, intr-
un rand, cat pe ce sa-mi gatuiasca iepusoarele. Si eu, cum ii omul la
necaz, indrazneam sa zic: Maicuta, de ce esti scumpa la tarate si
ieftina la faina? Ea atunci se uita gales la mine si-mi zicea cu glas
duios: Ia taci si d-ta, mos Nichifor, taci, nu mai striga atata pe biata
vacusoara, pentru ca ea, mititica, nu-i vinovata cu nimic. Parintii pus-
nici din sfanta Agura mi-au dat canon sa mananc lapte numai de la o
vaca, ca sa nu imbatranesc degraba; si da, ce sa fac? trebuie sa-i
ascultam, ca sfintiile lor stiu mai multe decat noi, pacatoasele! Daca
am auzit asa, am zis si eu, in gandul meu, ca are intrucatva dreptate
maica desagarita, si am lasat-o in plata lui Dumnezeu, pentru ca am
vazut-o ca este pidosnica si voieste cu orice chip sa se adape de la un
izvor. D-ta, jupane Strul, cred ca nu mi-i face necaz la drum si cu
vaci. Si apoi, giupanesica Malca, unde-a fi vale mare ori deal mare, s-
a mai da si pe jos cate-oleaca; mai ales ca acum e o frumusete afara
la camp, de turba haita! Da ia sa nu ne trecem vremea cu vorbele.
Hai sus, giupanesica Malca, sa te duc la barbatel acasa; stiu eu cum ii
treaba nevestelor celor tinere, cand nu-s barbatii cu dansele: fac zam-
bre si trag acasa, cum trage calul la traista cu orz.
Iaca, ma sui, mos Nichifor!
Si indata incep cu totii a carabani la saltele cu puf, perini moi, o
legatura cu demancare si alte maruntisuri. Apoi Malca isi ia ziua buna
de la socri si se suie deasupra saltelelor, in fundul carutei. Iara mos
Nichifor se azvarle pe capra, da bici iepelor si lasa pe jupanul Strul si
cu ai sai cu lacrimile pe obraz.
Prin targ, asa mana de tare mos Nichifor, de ti se parea ca zboara
iepele, nu altaceva.
Prundul, satul si dealul Humulestilor le-a trecut intr-o clipa. De la
Ocea pana aproape de Grumazesti a tinut numai o fuga.
Dar de pe la Grumazesti incolo, mos Nichifor a ras o dusca de
rachiu din plosca lui cea de Brasov, si-a aprins luleaua si a inceput a
lasa iepele mai la voie.
Doamne, jupanesica, Doamne! Vezi satul ista mare si frumos?
se cheama Grumazestii. De-as avea eu atatia gonitori in ocol si d-ta
atatia baieti, cati cazaci, capcani si alte lifte spurcate au cazut morti
aici din vreme in vreme, bine-ar mai fi de noi!
Sa te-auda Dumnezeu, sa am baieti, mos Nichifor!
Asemene si eu gonitori, jupanesica... ca de baieti nu mai trag
nadejde, pentru ca baba mea e o sterpatura; n-a fost harnica sa-mi faca
nici unul, nu i-ar muri multi inainte sa-i moara! De oi pune eu mainile
pe piept, are sa ramana caruta asta de haimana si iepusoarele de izbeliste!
Nu te supara, mos Nichifor, zise Malca, ca poate asa a fost sa
fie de la Dumnezeu; pentru ca asa scrie si la noi in carti despre unii,
ca tocmai la batranete au facut copii!
Ia lasa-ma, jupaneasa, cu cartile cele a d-voastre in pace, ca eu
stiu ce stiu eu, degeaba mai bati apa-n chiua sa s-aleaga unt, ca nu
s-a alege niciodata! Am auzit si eu spunand in biserica la noi ca Pomul
care nu face roada se taie si in foc se arunca . Apoi ce-ti trebuie mai
buna vorba decat asta? Ba zau, inca ma mir c-am avut rabdare sa tin
casa cu baba pan-acum. In privinta asta, ii mai buna legea d-voastra
de-o mie de ori. Nu-ti face una copii, iei alta, nu face nici aceea, alta.
Si de la o vreme trebuie sa nimeresti una blagoslovita de Dumnezeu;
da nu ca la noi, sa fii nevoit sa traiesti cu una beteaga pana la sfarsitul
vietii, si copii, tufa! Ca doar Dumnezeu cel mare si puternic nu s-a
rastignit numai pentru un om pe lumea asta! Nu-i asa, jupanesica?
Mai zi, daca ai ce!
Poate sa fie s-asa, mos Nichifor.
Ba chiar asa-i, jupanesica draga, cum iti spun eu. Ptru! ciii!...
Da buna bucata am mers! Doamne, cum se ia omul la drum cu vorba
si, cand se trezeste, cine stie unde a ajuns; bun lucru a mai lasat Dum-
nezeu sfantul si tovarasia asta! Hi!!! zmeoaicele tatei, indemnati
inainte! Iaca si codrul Grumazestilor, grija negustorilor si spaima cio-
coilor. Hei! jupanesica, cand ar avea codrul ista gura sa spuna cate a
vazut, cumplita pataranie ne-ar mai auzi urechile; stiu ca am avea ce
asculta!
Da ce-a fost pe-aici, mos Nichifor?
Of! jupanesica, of! Ce-a fost, sa nu dea Dumnezeu sa mai fie!
Dar avea cineva chip sa treaca pe-aici, fara sa fie jefuit, batut ori
omorat? Nu-i vorba, ca acestea se intampla mai mult noaptea decat
ziua. Insa pe mine, unul, de n-as grai intr-un ceas rau, pana acum,
da, m-a ferit Dumnezeu. Lupi si alte dihanii mi-au iesit inainte cateo-
data, dar nu le-am facut nimica; le-am dat buna pace, m-am facut ca
nici nu-i vad, si ei s-au dus in treaba lor.
A...ra! mos Nichifor, nu mai spune de lup, ca tare ma tem!
V-am spus ca era sagalnic mos Nichifor, si, cand spunea cate una,
ori te tineai cu mana de inima, razand, ori te facea sa-ti sara inima
din loc, de frica.
Iaca un lup vine spre noi, jupanesica!
Vai de mine, mos Nichifor, unde sa ma ascund eu?
Despre mine, ascunde-te unde stii, ca eu, unul, ti-am spus ca
nu ma tem nici de-o potaie intreaga.
Atunci biata Malca, de frica, s-a inclestat de gatul lui mos Nichifor
si s-a lipit de dansul, ca lipitoarea. A sezut ea asa cat a sezut si apoi a
zis tremurand:
Unde-i lupul, mos Nichifor?
Unde sa fie?! Ia, a trecut drumul pe dinaintea noastra si a in-
trat iar in padure. Dar cat pe ce erai sa ma gatui, jupanesica, s-apoi,
daca scapam iepele, stiu ca era frumos.
N-apuca a sfarsi bine mos Nichifor, si Malca zice catinel:
Sa nu mai zici ca vine lupul, mos Nichifor, ca ma vari in toate
boalele!
Nu ca zic eu, da chiar vine, iacata-l-ai!
Valeu! Ce spui?
Si iar se ascunde langa mos Nichifor.
Ce-i tanar, tot tanar; iti vine a te juca, jupanesica, asa-i? si, dupa
cum vad, ai noroc ca eu imi tin firea, nu ma prea tem de lup; dar sa
fie altul in locul meu...
Nu mai vine lupul, mos Nichifor?
Apoi, na! esti de tot poznasa si d-ta; prea des vrei sa vina, ca
doar nu-i de tot copacul cate un lup! Ia, pe la Sfantul Andrei umbla si
ei mai cate multi la un loc. S-apoi, vanatorii ce pazesc? La goana mare,
crezi d-ta ca putini lupi dau cinstea pe rusine, lasandu-si pieile zalog?
Sa mai rasuflam iepele oleaca. Iaca si Dealul Balaurului, jupanesica!
Ia, aici a cazut odata un balaur grozav de mare, care varsa jaratic pe
gura, si cand suiera, clocotea codrul, gemeau vaile, fiarele tremurau
si se bateau cap in cap, de spaima, si tipenie de om nu cuteza sa mai
treaca pe aici.
Valeu! si unde-i balaurul, mos Nichifor?
D-apoi mai stiu eu, jupanesica? Padurea-i mare, el stie unde
s-a fi infundat! Unii spun ca dupa ce a mancat foarte multi oameni si
a ros toata coaja copacilor din codru, ar fi crapat chiar aici, in locul
acesta. De la unii am auzit spunand ca i-ar fi dat lapte de vaca nea-
gra si cu acesta l-ar fi facut sa se ridice iar la cer, de unde a cazut.
Mai stiu eu pe cine sa cred?... Ca oamenii vorbesc vrute si nevrute.
Noroc numai ca eu unul stiu solomonii si nu ma prea tem nici de
balauri. Pot sa prind sarpele din culcus, cum ai prinde d-ta un pui de
gaina din patul.
Da ce-s acele solomonii, mos Nichifor?
Ei, jupanesica draga, asta nu se poate spune. Eu, babei mele,
ca merge pe douazeci si patru de ani, de cand traiesc cu dansa, si ce
n-a facut ea si cat nu m-a cihait de cap sa-i spun, si tot nu i-am spus.
Si ea, din pricina asta are sa moara, cand a muri, de nu i-ar muri
multi inainte; ca atunci mi-as lua si eu una tinerica, si macar trei zile
sa traiesc in ticna cu dansa, cum stiu eu, si apoi sa mor! M-am saturat
pana-n gat de mucegaiul de baba, ca hojma ma morocaneste si-mi
scoate ochii cu cele tinere. Cand gandesc, amaratul de mine, ca am
sa ma intorc iar la dansa acasa, imi vine sa turbez, sa iau campii, nu
altaceva.
Ia lasa, lasa, mos Nichifor, ca asa sunteti d-voastra, barbatii.
Ei, ei! jupanesica, iata-ne si aproape de varful codrului! Ia mai
da-te si d-ta oleaca pe jos, pan vom sui dealul, ca nu mi-i de alta, dar
ma tem ca-i intepeni in caruta. Uite florile cele frumoase de prin mar-
ginea padurii cum umplu vazduhul de mirozna! Si d-ta sa sezi
ghemuita acolo, nu-i pacat de Dumnezeu?
Ma tem de lup, mos Nichifor, zise Malca, tremurand.
Ia mai sfarseste odata cu lupul cela! Altaceva n-ai de vorbit?
Stai dara sa ma dau jos!
Ptru! ciii!... Sai binisor pe ici, pe crucea carutei. Ho... pa! Ia,
acum te vad si eu ca esti voinica; asa mi-e drag sa fie omul: fatat, nu
ouat.
Si pe cand Malca culegea niste dumbravnic, sa duca lui Itic, mos
Nichifor statuse in loc si nu stiu ce bichirea si cisluia primprejurul
carutei. Apoi repede striga:
Gata esti, jupanesica? Hai, sui, si sa pornim cu ajutorul lui Dum-
nezeu, ca de-acum e tot vale mai mult.
Malca, dupa ce se suie, intreaba:
Oare nu-i tarziu, mos Nichifor?
D-apoi de acum suntem scapati deasupra nevoii; acus te pun
in Piatra. S-odata da bici iepelor, zicand:
Alba-nainte, alba la roate,
Oistea goala pe de-o parte.
Hii! opt-un cal, ca nu-s departe Galatii, hii!!!
N-apuca a merge nici douazeci de prajini, si prrr! se rupse un capat!
Na, asta inca-i una!
Vai de mine, mos Nichifor, avem sa innoptam in padure!
Ia nu mai meni a rau, jupanesica, ca doar n-am patit eu asta
numai o data in viata mea. Pana-i imbuca d-ta ceva, si iepele iestea s-or
sterge gura c-oleaca de cosolina, eu am si pus capatul.
Cand se uita mos Nichifor la belciug, bardita nicaieri!
Apoi toate-au fost cum au fost, zise mos Nichifor, incretind din
sprancene si otarandu-se, dar asta pica de coapta. Bat-o Dumnezeu
de baba s-o bata! Iaca cum ingrijeste ea de mine! Asa-i ca nu-i secu-
rea?
Malca, sarmana, cand mai aude si asta, incepe a suspina si a zice:
Mos Nichifor, ce facem noi?
Ia las , jupanesica, nu te imputina cu inima, ca tot mai am oleaca
de nadejde.
S-odata scoate bulicherul din teaca, il da pe amanar si incepe a
ciocarti un garnet de stejar din anul trecut... L-a taiat el cum l-a taiat,
apoi a inceput a cotrobai prin chilna carutei, sa gaseasca niste frang-
hie; dar de unde sa iei daca n-ai pus?
Daca vede si vede, taie baierile de la traista, mai capetala din capul
unei iepe si face cum poate, de leaga garnetul unde trebuia; pune
roata la loc, vara leuca, suceste lamba s-o strange la scara; apoi isi
aprinde cioanca si zice:
Iaca, jupanesica draga, cum invata nevoia pe om ce sa faca...
Cu mos Nichifor tutuianul nu piere nimene la drum. De-acum, numai
sa te tii bine de carambi si de speteze, ca am sa man iepele iestea de
au sa scapere fugind. Da sa stii d-ta ca babei mele n-are sa-i fie mo-
ale cand m-oi intoarce acasa... Am s-o iau de canepa dracului si am
s-o invat eu cum trebuie sa caute alta data de barbat; ca femeia
nebatuta e ca moara neferecata. Tine-te, jupanesica! Hi, ha!!!
S-odata incep iepele a fugi, de paraiau roatele si sarea colbul in
naltul cerului. La vro cateva obraturi, garnetul s-a infierbantat, s-a
muiat si... folfenchiu! iar sare roata!
Bre! c-anapoda lucru; se vede ca azi-dimineata mi-a iesit inainte
vrun popa, sau dracu stie ce!
Mos Nichifor, ce facem noi?
Om face noi ce-om face, jupanesica. Dar acum, deodata, li-
nisteste-te acolo si taci molcum. Bine ca nu s-a intamplat asta in mi-
jlocul campului, undeva. Lemne, slava Domnului, sunt deajuns si de-
ntrecut in padure. Poate sa ne-ajunga cineva din urma ori sa ne
intampine cineva dinainte si sa-mi imprumute vro secure. Si cum vor-
bea, numai iaca ca vede venind un om din urma cu traista in bat.
Bun ajuns, om bun! Asa-i ca s-a stricat drumul in mijlocul
carutei?
Ia las saga la o parte, mai omule, si mai bine vin de-mi ajuta
sa pun capatul ista, ca vezi ca-mi crapa inima de necaz.
D apoi eu ma grabesc sa ajung la Oslobeni. D-ta poti sa mai
asta-noapte si in padure; nu cred ca-i muri de urat!
Ma mir ca nu ti-e oarecum, sa-ti fie, zise Nichifor posomorat;
esti un cheag zbarcit, mai ca si mine, si iaca ce-ti urla prin cap!...
Da nu-ti fie cu banat, om bun, ca am suguit si eu. Bun ramas!
Te-a invata Dumnezeu ce sa faci... si s-a tot dus inainte.
Vezi, jupanesica, catu-i de-a dracului lumea asta? Numai de
plescuit umbla. Ia sa fie un antal cu vin ori cu rachiu, si sa vezi atun-
ci, ar sedea carul stricat atata timp in mijlocul drumului? Cum vad
eu, tot mos Nichifor are sa faca ce a face. Ia sa mai fac o incercare.
Si iar incepe a taia alt garnet. Mocoseste el cat mocoseste, pana il
pune si pe acela. Apoi da bici iepelor si iar mai trage un ropot; cand,
numai iaca ce ajunge roata de-o tesitura, si iar se rupe capatul.
Acuma, jupanesica, mai ca-mi vine sa zic si eu ca omul cela, ca
are sa ne fie masul in padure.
Vai de mine si de mine, mos Nichifor, ce spui?!
Ia! spun si eu ce vad cu ochii. Uita-te! Nu vezi si d-ta ca da
soarele dupa deal, si noi tot pe loc stam? Da nu-i nimica, jupanesica,
sa n-ai nici o grija, ca stiu eu o poiana in padure, chiar aici, pe-aproape;
sa tragem acolo, si suntem ca si in casa la noi. Locul e ferit, si iepele
au ce paste. D-ta te-i culca in caruta, si eu te-oi strajui toata noaptea.
Helbet, o noapte nu-i legata de gard, a trece ea cum a trece, dar a
pomeni ea baba mea, cate zilisoare a avea, de necazul acesta, ca nu-
mai din pricina ei mi se trage...
Apoi dar, fa cum stii, mos Nichifor, numai sa fie bine.
Las , jupanesica, nu-ti face voie rea, ca are sa fie cat se poate de
bine.
S-odata mos Nichifor apuca iepele de darlog, carneste caruta s-o
taraste cum poate pana in poiana.
Iaca, jupanesica, ce rai al lui Dumnezeu e aici; sa tot traiesti si
sa nu mai mori! Numai d-voastra nu sunteti deprinsi cu ce-i frumos
pe lume. Ia mai da-te oleaca pe jos, pana se mai vede, ca sa strangem
niste tarsuri si sa facem toata noaptea foc, sa fuga tantarii si toate
ganganiile pe lume!
Biata Malca vede si ea ca tot de una ii e acum. Se da jos si incepe
a strange la tarsuri.
Doamne! bine-ti mai sede, jupanesica; parca esti una de-a noas-
tre! Nu cumva a tinut vreodata tatal d-tale oranda in sat, undeva?...
Ba a tinut mult timp ratosul de la Bodesti.
Apoi ma miram eu de ce vorbesti asa de bine moldoveneste si
aduci la mers cu de-a noastre. De-acum n-am sa te mai cred ca te
temi de lup. Ei! ei! cum ti se pare aici in poiana? Asa-i ca erai sa mori
si sa nu stii ce-i frumos pe lume? Ia auzi privighetorile ce haz fac! Ia
auzi turturelele cum se ingana!
Mos Nichifor, oare n-om pati ceva in noaptea asta? Ce-a
zice Itic?
Itic? Lui Itic i s-a parea c-a prins pe Dumnezeu de-un picior,
cand te-a vedea acasa. Da ce crezi d-ta, ca Itic stie ce-i pe lume? Cum
sunt intamplarile la drum? Asa, numai sa se mute de pe vatra pe cup-
tor, stie si hleabul de baba mea, de-acasa. Jupanesica, ia sa te vedem,
stii cum sa faci focul?
Malca asaza gatejele, mos Nichifor scapara, si indata amandoi atata
focul. Apoi mos Nichifor zice:
Vezi, jupanesica, cum paraie de frumos gatejele?
Vad, mos Nichifor, dar imi tremura inima in mine de frica!
A... ra? Da ce, Doamne iarta-ma, parca esti din neamul lui Itic. Da
fii mai cu inima oleaca! Ori, daca esti asa de fricoasa, apoi sui in caruta si
te-asterne pe somn, ca noaptea-i numai un ceas; acus se face ziua!
Malca, imbarbatata de mos Nichifor, se suie in caruta si se culca.
Iara mos Nichifor isi aprinde luleaua, asterne cojocul si se pune intr-o
rala jos, langa foc; si pac! pac! pac! pac! din lulea, cat pe ce era sa-l
prinda somnul, cand numai iaca ca-i sare o scanteie pe nas!
Ptiu, drace! asta trebuie sa fie scanteie din gatejele culese de
Malca, ca tare m-a fript... Dormi, jupanesica Malca?
Parca era sa ma prinda somnul oleaca, mos Nichifor, dar mi-au
venit o multime de naluciri prin cap, si m-am trezit.
Si eu mai tot asa am patit: mi-a sarit o scanteie pe nas, si mi s-a
speriat somnul, de parca am dormit o noapte intreaga. Las ca poate
sa mai doarma cineva de raul nebunelor istor de privighetori? parca-
si fac de cap, nu altaceva! Da acum li-e si lor vremea sa se dra-
gosteasca... Dormi, jupanesica?
Parca iar era sa ma prinda somnul, mos Nichifor.
Stii una, jupanesica? Mie-mi vine sa sting focul, ca tocmai acum,
in duratul ista, mi-am adus aminte ca dihania de lup adulmeca si
vine dupa fum.
Stinge-l, mos Nichifor, daca-i asa.
Atunci mos Nichifor odata incepe a turna la tarna peste foc si-l
innadusa.
De-acum, jupanesica, dormi fara grija, ca acus se face ziua. Na,
c-am stins focul si am uitat sa-mi aprind luleaua! Dar las ca am
scaparator. Bata-va pustia, privighetori, sa va bata, ca stiu ca va
dragostiti bine!
Mai sede mos Nichifor asa pe ganduri, pana-si gateste de baut
luleaua, apoi se scoala binisor si se duce in varful degetelor langa
caruta. Malca incepuse a horai putin. Mos Nichifor o clatina incetisor
si zice:
Jupanesica, jupanesica!
Aud, mos Nichifor, raspunse Malca tresarind spaimantata.
Stii ce-am gandit eu cat am stat langa foc?
Ce, mos Nichifor?
Ia, dupa ce-i adormi d-ta, sa incalec pe o iapa si sa ma reped
acasa la mine, sa-mi aduc un capat si securea si, cand s-a zari de ziua,
sunt aici.
Vai de mine, mos Nichifor, ce vorbesti? Vrei sa ma gasesti moarta
de frica cand ii veni?
Ba sa te fereasca Dumnezeu de una ca asta, jupanesica! Ia las ,
nu te spaimanta, ca am zis si eu, ia asa, o vorba in vant...
Ba nu, mos Nichifor! De-acum nici nu vreau sa mai dorm; ma
dau jos si am sa sed toata noaptea langa d-ta.
Ba pazeste-ti treaba, jupanesica; sezi binisor unde sezi, ca bine
sezi.
Ba iaca vin; s-odata se da jos si vine pe iarba, langa mos Nichi-
for.
Si ba unul una, ba altul alta, de la o vreme i-a furat somnul pe
amandoi, si-au adormit dusi. Si cand s-au trezit ei, era ziulica alba!...
Iaca, jupanesica, si sfanta ziua! Scoala-te si hai sa vedem ce-i de
facut. Vezi ca nu te-a mancat nimica? Numai frica ti-a fost mai mare.
Malca, in vorbele acestea, iar a adormit... Iar mos Nichifor, ca cel
cu grija, s-a suit in caruta si a inceput a scormoli in toate partile pe
sub cosolina, si numai iaca ca da de secure, de-o funie si de un sfre-
deleac pe pomostina carutei!
Iaca, pacatele mele! Cine-i cu paguba, si cu pacat; ma miram
eu sa nu se ingrijeasca biata baba de mine, pana intr-atata. Pentru
c-am napastuit-o chiar pe sfanta dreptate, am sa-i duc un fes ros si
un tulpan undelemniu, ca sa-si mai aduca aminte din tinerete. Eu se
vede ca m-am luat ieri cu luleaua. Dar biata baba mea, buna, rea,
cum este, tot a stiut ce-mi trebuie la drum, numai nu le-a pus la locul
lor... Dar ti-ai gasit sa stie femeia trebile barbatului!
Jupanesica, jupanesica!
Ce-i, mos Nichifor?
Da nu stii una! Scoala-te, ca am gasit si secure si franghie, si
sfredel, si tot ce-mi trebuie.
Unde, mos Nichifor?
Ia, pe sub buclucurile d-tale. Numai n-au avut grija sa raspunda.
Am patit si noi ca un cersetor care sedea pe comoara si cerea mi-
lostenie... Da bine ca s-au gasit si acum; tot biata baba se vede ca le-
a pus.
Vezi cat esti de avan, mos Nichifor, cum iti incarci sufletul de
pacate?
Apoi da, jupanesica, vad si eu ca am gresit, de-am ponegrit-o
asa de tare catre d-ta. Da de-acum am sa-i cant si eu un cantec de
impacare:
Sarmana babusca mea!
.ie buna, fie rea,
Am sa tin casa cu ea.
S-odata sufleca mos Nichifor manecile, taie un stuhariu de fag si
face un capat minunat. Apoi il asaza cum trebuie, pune roata la loc,
inhama iepele, iese incet-incet la drum si zice:
Sui, jupanesica, si haidem sa mergem de acum!
Iepele, fiind hranite si odihnite bine, pe la pranzul cel mare i-au
pus in Piatra.
Iaca, te-am vazut s-acasa, jupanesica!
Slava lui Dumnezeu, mos Nichifor, ca si-n padure nu mi-a fost
rau...
Asa este, jupanesica, nu-i vorba, dar ca la casa omului nu-i
nicaiurea.
Si, din vorba in vorba, au si ajuns la poarta lui jupan Itic. Itic toc-
mai atunci venea de la scoala si, cand a vazut pe Malca, nu mai stia
ce sa faca de bucurie. Dar cand a mai auzit si despre intamplarea ce
au avut, si cum i-a scapat Dumnezeu din primejdie, nu stia cum sa
multumeasca lui mos Nichifor. Cu ce nu l-au daruit ei? Ca se mira si
el singur ce daduse peste dansul.
A doua zi, mos Nichifor a pornit inapoi cu alti musterii. Si cand
au ajuns acasa, era foarte vesel, incat nu stia baba lui ce l-a gasit, de-i
asa cu chef, cum nu mai fusese de multa vreme. Dupa aceasta, tot la
doua-trei saptamani, jupanesica Malca venea la Neamt la socri si se
intorcea acasa numai cu mos Nichifor, fara sa se mai teama de lup...
Dupa un an, sau dupa mai multi, mos Nichifor s-a rasuflat, la un
pahar cu vin, catre un prieten al sau, despre intamplarea din codrul
Grumazestilor si frica ce a tras jupaneasa Malca... Prietenul lui mos
Nichifor s-a rasuflat si el catre alti prieteni ai sai, si de-atunci oame-
nii, cum sunt oamenii, ca sa-i puna sange rau la inima... au inceput a
porecli pe mos Nichifor si a-i zice: Nichifor Cotcariul, Nichifor
Cotcariul . Si poate acum a fi oale si ulcioare, si tot Nichifor Cotcariul
i-a ramas bietului om numele si pana in ziulica de astazi.

 
Design by Free WordPress Themes