Cu pluta pe Bistriţa, de la Gura Barnarului la Poiana Teiului

de Stelian BORHAN

Un grup de patru temerari au început ieri coborârea cu pluta pe apele repezi ale Bistriţei, pe o distanţă de peste 40 de kilometri, la fel ca pe vremuri. Aventura a fost iniţiată de profesorul Constantin Cojocaru, cu sprijinul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, sub denumirea “Ultima plută cu plutaşi adevăraţi pe Bistriţa”. Plecarea a avut loc de la Gura Barnarului, din comuna Crucea, acolo unde timp de trei zile a fost construită şi pregătită de plecare plută.

Ultimii plutaşi au peste 80 de ani, iar plutăritul pe Bistriţa este astăzi o poveste frumoasă, pe care profesorul Constantin Cojocaru, strănepot de plutaşi, născut în satul Lunca, judeţul Neamţ, a readus-o în actualitate.

Profesorul Constantin Cojocaru s-a întors acasă, la plutărit

Constantin Cojocaru s-a născut, a copilărit, şi-a petrecut tinereţea la diferite munci legate de pădure. A început cu cea mai simplă, la plivit puieţi în pepiniera de brazi, apoi a trecut prin celelalte faze, la udat mâzdari, la plantat puieţi în parchete, la degajarea puieţilor de buruieni, apoi la muncile din pădure, doborât, fasonat şi corhănit. Având rude plutaşi, de la 13 ani a lucrat şi la plute.

„Am avut o situaţie dificilă, am rămas orfan de tată de la 4 ani şi, la 10 ani, în timpul marii secete din 1956, lucram la plivit în pepinieră numai pentru făina din care făceam acasă mămăliga. Eram fericiţi că nu plecam în Banat, cum plecau mulţi săteni să-şi caute hrană. La acea vârstă mi-am început ucenicia la plute, ca să ajung în scurt timp la o echipă de intervenţie rapidă. Toată Bistriţa, de la izvoare până la Piatra Neamţ, era împărţită în nişte sectoare, iar pe fiecare sector exista o echipă numită . Rostul ei era să degajeze albia Bistriţei în momentul în care se produceau închisori. Închisori, adică blocarea Bistriţei, iar plutele nu mai puteau depăşi locul unde se găsea închisoarea. Membrii echipelor erau oameni tineri, până în 25 de ani. La vârsta de 18 ani mi-am încetat activitatea la plute şi m-am înscris la liceul din Borca, un liceu destinat copiilor din zonă. Am terminat liceul la 21 de ani, fiind admis cu dispensa de vârstă. Am terminat Facultatea de Istorie la Iaşi, am devenit cadru universitar la Târgu Mureş, apoi la Ministerul Afacerilor Externe din 1965 până în 1978, în perioada 1971 – 1978 fiind diplomat la Ambasada României din Paris. La întoarcerea din misiune am lucrat 20 de ani în turismul internaţional”, ne-a spus Constantin Cojocaru, iniţiatorul călătoriei cu pluta.



Patru plutaşi şi-au reluat pentru două zile meseria din tinereţe

Patru foşti plutaşi autentici parcurg începând de ieri, împreună cu câţiva turişti străini, în jur de 40 de kilometri.Plecaţi de la Gura Barnarului, ieri, la ora 11.00, după ce au parcurs 20 de km, plutaşii s-au oprit peste noapte pentru a se odihni în satul Lunca, cum era din totdeauna obiceiul.Aventura va fi reluată în această dimineaţă, atunci când pluta va pleca spre Poiana Teiului, din judeţul Neamţ, la coada lacului, înainte de baraj.

„Am împărţit distanţa în două etape, Barnar – Lunca, satul meu, şi a doua Lunca – Poiana Teiului. Printre turiştii străini de pe plută este şi un francez, fost marinar, şi care are nostalgia mersului pe apă. M-a întrebat dacă se mai continuă plutăritul, eu i-am explicat că nu se mai practică, şi în urmă cu doi ani mi-a sugerat să încerc să reiau acest obicei. La Romsilva am cerut de anul trecut lemnul cu titlul de împrumut, pentru că a fost nevoie de lemn uscat. Din toamnă a stat lemnul la uscat, iar patru oameni de meserie au făcut pluta în aceste zile”, ne-a spus profesorul Constantin Cojocaru.



Călătorie pe o plută de 24 de metri pătraţi

De când nu se mai plutăreşte, albia Bistriţei s-a modificat foarte mult şi au apărut tot felul de stânci, insule sau grinduri care nu existau înainte, când se plutărea. Pentru a exploata lemnul, SOVROM-urile (societăţi mixte româno-sovietice, înfiinţate în 1945, în urma unui acord între România şi Uniunea Sovietică)au amenajat cursul Bistriţei, au făcut diguri, au dinamitat stâncile periculoase. O plută ajungea cam într-o săptămână la destinaţie. Sezonul plutăriei începea la 15 martie şi se termina la 15 noiembrie, un plutaş reuşind să ducă 26 de plute într-un sezon.

„Acum, nemaiplutârindu-se, au apărut tot felul de obstacole, de aceea am şi făcut o plută mai îngustă, de 4 metri la buză şi 6 la huzer. Aş fi dorit să fac o plută din mai multe table, însă din cauza acelor grinduri şi stânci am fost obligat să renunţ şi să fac plute aşa cum au circulat pe Bistriţa până la 1900. În perioada de apogeu, în anii ‘50 – ‘60, cea mai scurtă plută era făcută din minim trei table, dar erau şi plute din 12 table, încărcate cu câte 17 – 20 de metri cubi fiecare. Atunci plutele duceau până la 300 de metri cubi de lemn. Bătrânii m-au întrebat de ce fac pluta dintr-o singură tablă, ei fiind dezamăgiţi, pentru că se aşteptau să vadă o plută ca pe vremuri”, ne-a spus profesorul Cojocaru.

Pe cei care au condus pluta i-am cunoscut şi noi. Alături de Constantin Cojocaru, alţi trei plutaşi au retrăit amintirile tinereţii, de când conduceau plute.



La 14 ani, Gavril Cîrjă ducea singur plutele pe Bistriţa

Gavril Cîrjă, din Borca, plutăreşte de mic copil, iar la vârsta de 14 ani ducea pluta singur pe Valea Bistriţei.

„Noi am fost şase fraţi, toţi au plutărit, tatăl nostru a fost tot plutaş. În timpul verii plutăream, în timpul iernii lucram la pădure. Am lucrat opt ani ca forestier la pădure. După ce s-a făcut barajul am făcut şcoala de tractorişti, dar am şi plutărit până la baraj. Nu puteam renunţa la plutărie”, îşi aminteşte cu lacrimi în ochi despre vremurile apuse badea Gavril.

El ne-a spus că nu a fost foarte greu să reconstruiască pluta. Mai greu a fost să găurească lemnul pentru a o lega. „Am adus un sfredel nou şi nu s-a putut găuri lemnul. Am adus sfredelul meu de când plutăream, scoate gaura cum este coşul de la îngheţată. Pentru a construi o plută mai trebuie lemn, cablu care vine băgat în faţă, la capătul subţire, cablu mai subţirel care vine legat la coarde, ca să nu se ducă lemnele în lături, cârme, două în faţă şi una în spate, cu care ajuţi pluta să meargă drept. Când sunt poduri, căsoi, bolovani mari, să îi poţi ocoli”, ne-a spus Gavril Cîrjă. De la el am aflat că Bistriţa este foarte bună pentru plutărit, dar dacă era un pic mai mare era şi mai bună. La lemnul subţire din care este făcută pluta şi la mărimea plutei apa trebuie să aibă 1 metru adâncime.



Marin Gheorghe ştie secretul reuşitei plutăritului

Marin Gheorghe are 71 de ani şi plutăreşte de la 11 ani. A plutărit până în 1959, până dincolo de Bicaz, apoi până în 1968, până sub baraj la Bicaz. „Nu am emoţii, asta nu este nimic faţă de cum era pe vremuri. Păcat că nu mai sunt dintre ai noştri, care au plutărit, că eram mai mulţi”.

De la el am aflat secretul de a ajunge cu pluta la destinaţie. „Secretul e să ştii să vâsleşti pentru a putea duce pluta unde vrei. Altfel o duci pe grinduri, pe bolovani. Plutaşii trebuie să fie oameni care cunosc mersul apei. Înainte de a da drumul la plută am parcurs tot traseul, pentru a vedea unde sunt bolovani, am fost pe la poduri, să vedem pe unde mergem, pe dreapta sau spre stânga. Să ştim să depăşim obstacolele. Ca să fii plutaş trebuie să ştii şi să înoţi. Plutele se izbeau de se ridicau lemnele în picioare, te aruncai în apă, înotai şi ieşeai pe mal. Altfel te omorau lemnele. Se făcea închisoare de zeci de plute şi când venea apa mare se urcau zeci de plute una peste alta”, ne-a spus Marin Gheorghe.



Aurel Buzdugan are 72 de ani şi ştie şi acum comenzile folosite de plutaşi

Aurel Buzdugan a stat la cârma din faţă a plutei care a circulat vineri pe Bistriţa. Are 72 de ani şi este din comuna Borca. Pentru el, plutăritul nu a fost greu, a fost frumos, dar şi periculos. A mers cu pluta până în 1966.

„Pluta nu era ca acuma, un căpătăiaş, era cât zece vagoane de tren. Atunci se plutărea, că era curăţată Bistriţa. Am avut multe peripeţii, am plutărit şi pe pâraie, acolo se aduna apa la un baraj şi apoi mergea forţată, era periculos. Pe Bistriţa nu era deloc periculos”. Vineri nu a avut emoţii, chiar i-a plăcut, dar a avut un mare regret, pentru că au mai rămas puţini plutaşi în viaţă.

Tot de la Aurel Buzdugan am aflat comenzile folosite de plutaşi în timpul transportului. Acestea erau diferite de la zonă la zonă. Când conducătorul plutei striga cârmaciului să se abată la dreapta, striga "dă pluta la pădure", deoarece, plutind pe firul apei spre Dunăre, pădurea rămânea mereu în dreapta. Când trebuia să cârmească pluta în stânga, striga "dă pluta la câmp". Aceste comenzi erau păstrate până în dreptul satului Calieni, aproape de Focşani, unde acestea deveneau "la munteana" – spre dreapta şi "la moldoveana" – spre stânga.


Mâncare pregătită pe plută

Pe plută a fost şi un salcier, din lemn de tufă de alun, în care călătorii de pe plută şi-au pus bagajele şi hainele. Tot pe plută a fost făcută o vatră din lemn pe care au fost puse lespezi şi pământ, iar deasupra o ujbă în care s-a agăţat ceaunul în care a fost făcută mămăliga.

„Pe lemn punem lespezi, apoi punem pământ, ca să nu se strice lemnele din plută. Apoi punem lemne mărunte, care vor arde pentru a face mămăliga. Când se plutărea, plutaşii îşi luau sacul cu făină pentru mămăliguţă, sare, lapte, brânză, pentru că uneori mergeau câte două – trei zile”, ne-au spus plutaşii despre focul de pe plută. În prima zi, la masa de prânz de pe plută s-a mâncat mămăligă cu brânză şi ochiuri.



Plutaşii au fost conduşi de soţii la plecarea pe apă

Înainte de plecare, pluta a fost împodobită, conform tradiţiei, cu doi brazi, apoi soţiile plutaşilor, dar şi câţiva tineri veniţi la Gura Barnarului, au interpretat „Cântecul plutaşilor”, melodie păstrată nealterată de peste o sută de ani.

Plutaşii au venit la locul de plecare însoţiţi de soţii, copii, nepoţi. Glichira Marin şi-a adus aminte de anii tinereţii, când şi-a cunoscut soţul la trecerea plutelor. A şi condus plutele, pentru că era nevoită să-şi ajute soţul când unul dintre plutaşi nu mai putea continua deplasarea din diferite motive. Şi-a adus aminte cum îşi întâmpina soţul la malul Bistriţei cu mâncare, iar când era nevoie, îl ajuta.



Nu va fi ultima plută pe Bistriţa

Prin această acţiune, profesorul Constantin Cojocaru, autorul cărţii „Plutaşii de pe Bistriţa”,şi-a dorit să aducă un omagiu tuturor plutaşilor de pe Bistriţa, ajutat fiind în organizarea evenimentului-simbol de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin direcţiile silvice din Suceava şi Neamţ

Profesorul Constantin Cojocaru ne-a spus că, deşi nu se poate reveni la transportul lemnului pe apă pentru că sunt baraje pe Bistriţa, este greu să găureşti fiecare lemn la fiecare capăt, să legi pluta pentru a merge 60 de kilometri, după care ajungi la un baraj pe care nu-l poţi depăşi, plutăritul în scop turistic este o alternativă pentru turismul din Bucovina.

„În aval de haitul de la Zugreni, 60 de kilometri s-ar mai putea organiza plutărit primăvara, când este apă mai multă sau când plouă. În momentul de faţă nu mai există acele haituri sau stăvilare, şi din această cauză nu mai putem da drumul la plute. Aceasta nu va fi ultima plută. Sper să facă cât mai mulţi plute pe acest traseu, în scop turistic”, ne-a spus profesorul Cojocaru.

Articol preluat din MONITORUL DE SUCEAVA