Neagra Broştenilor

Va prezint o serie de articole aparute pe internet ce au ca subiect comun Neagra Brostenilor.

Valea Bistritei si Neagra Brostenilor (I)
04 mai 2010

De Bistriţa a auzit toată lumea. Din păcate, puţini sunt cei care o şi cunosc cu adevărat; majoritatea au văzut-o din maşină, de unde au putut doar să-i admire puzderia de gunoaie înşirate pe maluri sau plutind pe apă. De altminteri, chiar şi acum, după îndelungi transformări ale satelor înşirate pe râu, Valea Bistriţei rămâne una dintre cele mai pitoreşti din ţară.

     Cel mai avantajos este, probabil, să-ţi începi călătoria de la Vatra Dornei. Oraşul este foarte frumos, evident mă refer la centrul vechi. Posibilităţi de cazare sunt câte doreşti, de la hoteluri de 4 stele la pensiuni de 2 margarete. Din oraş, se iese pe drumul de Piatra Neamţ (drum care mai jos va trece pe lângă lacul Bicaz, pe toată lungimea acestuia) şi, după ce şoseaua întâlneşte Valea Bistriţei, urmează firul apei până la vărsarea în lac. Pe o porţiune de vreo 80 km vom putea admira un peisaj cu o notă aparte, de un pitoresc fantastic.

        Bistriţa rămâne printre ultimele râuri de munte cu volum mare de apă care mai au peşte. Doritorii de pescuit au şansa să undească aici cu toate metodele legale, deşi prezenţa salmonidelor (lipan, păstrăv şi lostriţă, spun unii) ar reclama doar pescuitul cu momeli artificiale. Apa „ţine“  multe şi mari exemplare de clean şi mreană. În vremurile în care se plutărea, Bistriţa era principala „arteră“ prin care lemnul se scurgea de la munte spre porturile de la Dunăre. Datorită adâncimii apei şi a debitului, acest râu rămâne unul dintre cele mai căutate de amatorii de rafting. Eu recomand porţiunea dintre Crucea şi Broşteni. Imediat, după punctul de plecare, începe zona cea mai accidentată, numită pe vremuri „Toancele“ – zonă în care foarte mulţi plutaşi au murit. Acum, această porţiune este mult îmblânzită (a fost dinamitată stânca), însă reclamă anumită experienţă şi purtarea – obligatoriu! – a vestei de salvare.
        Din Broşteni, pe dreapta apei, se deschide una dintre ultimele văi sălbatice din România. E vorba de Neagra Broştenilor, râu de munte lung, tumultuos, adânc. Despre această vale ne vorbeşte Calistrat Hogaş, după ce a străbătut-o, în Pe drumuri de munte, călare pe Pisicuţa. Din câte ştiu eu, Neagra rămâne cea mai frumoasă vale a noastră: largă, cu apă limpede şi neagră (vine tocmai din Călimani), cu versanţi împăduriţi abrupţi. Localnicii sunt deschişi la vorbă, prietenoşi, primitori. Din păcate, aşa cum ne-am obişnuit, pitorescul acestor locuri este ameninţat să dispară pentru că Ministerul Mediului tocmai a aprobat construirea a patru mini-hidrocentale pe cursul Negrei. Dar mai multe despre minunăţiile acestei zone, în numărul viitor.

Sursa AICI

Valea Bistritei si Neagra Brostenilor (II)
12 mai 2010
Cum scriam în numărul trecut, Valea Negrei este, după părerea mea, cea mai frumoasă şi mai sălbatică vale din România. Intrarea pe vale se face din Broşteni, localitate cunoscută de toată lumea din scrierile lui Ion Creangă. Chiar şi acum, popa din localitate, la cerere, ne poate arăta bolovanul cu care Nică a dărâmat coliba cu pricina; atât că piatra respectivă e tot atât de adevărată ca milioanele de fragmente „originale“ din crucea lui Cristos.
Ceea ce a păstrat frumuseţea şi sălbăticia acestei văi este absenţa localităţilor pe firul principal şi drumul forestier foarte accidentat. Râul a fost timp de câţiva ani în conservare şi, deoarece urcă în paralel cu drumul la mică distanţă, paznicilor de la Romsilva le-a fost la îndemână o supraveghere severă. De aceea, eu consider Neagra Broştenilor cea mai bogată apă în lipan de la noi. Pentru pescarul cu muscă artificială, râul larg, adânc, cu apă neagră, este un paradis...
O altă atracţie a văii este viaţa sălbatică bogată. În ceea ce mă priveşte, aici am avut cele mai frumoase partide de video şi foto hunting. Pânda la urs, la lup sau la pisică sălbatică mi-au fost deseori răsplătite. În fiecare toamnă, la finele lui septembrie, valea principală şi cele secundare răsună dimineaţa şi seara de boncăluitul cerbilor. Melomanii naturii pot asculta chiar din drum acest concert al baritonilor, întrerupt doar de ţipătul de soprană de coloratură al acvilelor şi desigur, punctual, de drujbe. Am ascultat deseori iarna, noaptea, urletul haitelor de lupi. Odată, la sfârşit de noiembrie, pescuind lipani într-un decor feeric cu zăpadă proaspăt ninsă, am găsit pe malul Negrei, la 20 de metri de drum, cadavrul unei ciute ucise şi mâncate de lupi, cu trei-patru ore în urmă. Primăvara, la sfârşitul lui aprilie, cocoşii de munte se adună în „bătăi“ şi pot fi lesne observaţi dacă ne sculăm de cu noapte şi ne ghidează un paznic.
Vara, pădurile şi poienile sunt pline de fructe de pădure. Acum trei ani, la început de iulie, am strâns împreună cu un prieten două kilograme de fragi într-o singură oră! Către toamnă, începe sezonul de ciuperci. Se găsesc din abundenţă mânătărci, gălbiori şi nicoreţi – e bine să întrebaţi localnicii dacă nu le cunoaşteţi perfect. Stânile de pe Neagra sunt foarte primitoare; am întâlnit aici chiar şi o stână „de protocol“, cu civilizate condiţii de cazare. Lângă confluenţa Negrei cu Negrişoara, se află ruinele fostei stâne regale; de aici, brânza, caşul sau urda plecau spre diferitele reşedinţe ale monarhilor.
Faţă de alte zone ale ţării, în partea superioară a văii sunt câteva pensiuni cu adevărat rustice şi civilizate. Situate într-o natură sălbatică, în interior oferă un confort surprinzător, care compensează dificultatea şi lungimea drumului. 

Sursa AICI 

 
La musca pe Neagra Bistritei
 
Puţină lume îşi poate imagina o partidă de pescuit iarna. Zăpada şi gerul nu prea merg cu orele petrecute pe apă rece.

In Bucovina, Neagra Bistriţei este renumită pentru abundenţa de peşte. Dan Păvăloiu alege o zonă sălbatică, puţin cunoscută de turişti, unde şansele de a prinde peşte sunt mai mari pentru o partidă de pescuit de lipan la muscă.

Trebuie doar să ai  experienţă şi să ştii cum şi cu ce se hrăneşte peştele în acest sezon. Tocmai de aceea, Dan Păvăloiu îl invită pe Rică, un mare maestru al pescuitului la muscă. În acel loc tainic, Rică îi va arăta lui Dan câteva dintre secretele pescuitului iarna la lipan.

Pescuitul la muscă are un farmec aparte: se face în apele limpezi ale râurilor de munte şi cere multă îndemânare şi efort fizic. Alegerea momelii, musca artificială, este şi ea, foarte importantă.

Prinderea lipanilor trece pe locul doi atunci când te afli în sânul naturii, în creierul munţilor, unde splendoarea peisajului te lasă fără glas. Dan este entuziasmat, el reuşeşte să prindă cu ajutorul camerei de filmat imagini unice cu bătăile la păstrăvi.

Peştii nu sunt uşor de găsit dar, după îndelungi căutări, Dan reuşeşte să prindă câţiva; sunt prea mici însă şi, în buna tradiţie pescărească, îi eliberează. Nu va mânca lipani la cină, dar acest fel de pescuit este atât de captivant încât afirmă cu tărie că îi va rămâne fidel pentru totdeauna.

Sursa AICI


Prostia sprintara de la Suceava-efecte generale
de Nicolae R Dărămuş
24/04/2010
Dacă ultima este echivalentul unui soi de sănătate "bazală" - la drept vorbind, chiar simpatică, întotdeauna la locul ei şi, prin toate astea, fără efecte generale - "prostia sprinţară" întrupează boala fără leac a prostiei , cancerul acesteia. O maladie ale cărei efecte mortale - atunci când "teafărul" bolnav este funcţionar public - nu se repercută asupra acestuia ci, paradoxal, duc la metastazarea socială cu exitul domeniului, asigurând întotdeauna prosperitatea prostului.

La întunericul acestor constatări a contribuit neprecupeţit lectura adresei nr. 3568/ 30.03 2010, emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, semnate de domnul "DIRECTOR COORDONATOR inginer Constantin PROBOTEANU" - cum scrie în încheierea textului cu pricina. Lângă o semnătură indescifrabilă şi vijelioasă, de persoană "importantă", numită politic pe funcţie.

Perla de logică şi conştiinţă a acestui funcţionar public a ajuns iniţial la Ministerul Mediului, constituind răspunsul amintitei instituţii guvernamentale, furnizat unui memoriu pe care l-am adresat ministrului Mediului , Laszlo Borbely. Tema memoriului era simplă: nişte liber-întreprinzători - patronii firmei Tabita Tour - "fraţi întru domnul" ( domnul $), au obţinut fără cea mai mică dificultate toate aprobările APM Suceava, pentru a construi patru hidrocentrale pe râul Neagra Broştenilor.

Râul amintit - printre ultimele situri naturale aproape intacte, excelent habitat pentru lipan, păstrăv şi lostriţă - drenează, hrănind totodată, un ecosistem forestier unde ursul, lupul, râsul şi cocoşul de munte rezistă pe vechile lor "piedestaluri" întru Domnul şi Creaţie. Asta, tocmai fiindcă acolo "mâna omului" încă "nu a pus piciorul" pe acceleraţii de buldozere şi excavatoare. Fraţii întru domnul dolar (altcumva, inocenţi credincioşi penticostali), au găsit de cuviinţă să toace oarece bani europeni, tocând şi echilibrul ecologic al regiunii.

Toate, la o vreme la care naţiunile luminate îşi conservă cu sfinţenie rămăşiţele ecosistemelor vitale (Suedia, de pildă, a desfiinţat numeroase hidrocentrale, readucând în albiile modificate, cu uriaşe eforturi financiare şi logistice, până şi bolovanii, spre a oferi păstrăvilor vechile adăposturi).

Dar, ce aflu eu de la ingineraşul politic Proboteanu? Cum că firma Tabita Tour a obţinut aprobările fiindcă "a parcurs la timp toate etapele procedurale", a "depus la timp toate documentele", a făcut public (într-un foarte onorabil ziar local) "anunţul privind solicitarea aprobărilor de mediu", iar lucrările "nu sunt în preajma unor arii protejate".

Fireşte, nu am să scriu că cel care a redactat textul este idiot şi că Proboteanu l-a semnat fără să îl citească, fiindcă aş fi acuzat de insultă. Pentru omuleţii ăştia politici însă, Lucrarea Celui de Sus pare a fi demnă de consideraţie doar dacă , în prealabil, ar fi fost declarată de alţii, la fel de inteligenţi, drept "zonă protejată".

Dar finis coronat opus, chiar şi când "opera" este una stupidă. Căci mai scrie omuleţul Proboteanu: "Pentru a fi analizat punctul de vedere al petentului, acesta ar fi fost firesc să fie adresat în perioada de parcurgere a procedurii de reglementare" şi "Considerăm că realizarea proiectului «Amenajare Hidroenergetică Neagra» nu va afecta grav şi pe termen lung ecosistemul de pe pârâul Neagra Broşteni".

Altcumva spus, chiar dacă am dreptate şi natura va suferi, nu contează argumentele, ele neajungând la timp. Fiindcă argumentele sunt, în mintea ingineraşului Proboteanu, doar "un punct". Pesemne că doar pentru atât e loc acolo...

Dincolo de agramatismul directorial firesc ("punctul de vedere" nu poate fi "adresat", doar petiţia putând face obiectul adresării) e limpede cât de tulbure este gândirea "pro natura" la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava: dacă un ipotetic pompier nu anunţă din timp riscul unui incendiu, acesta poate fi produs mai apoi cu acte în regulă.
Despre autorul acestui material puteti citi AICI 

Acest articol a aparut in Jurnalul National si poate fi citit AICI